Despre locație, școală și facilități
Crownthorne este un orășel pitoresc, tipic mediului rural britanic, localizat la c. 60 de km vest de Londra (districtul Berkshire) și cu o populație de doar 7000 de locuitori.
Cu tote acestea, localitatea este un important centru educațional prin intermediul Colegiului Wellington - instituție educațională de top în Marea Britanie, fondată de însăși Regina Victoria la 1859.
Membră a grupului educațional G20 Schools, școala are ca absolvenți personalități marcante ale societății britanice, de la antreprenori și politicieni, la sportivi de performanță, militari de carieră și oameni de știință.
Centrul de studii este amplasat în campusul colegiului, punând la dispoziție cele mai moderne facilități educaționale, printre care enumerăm dormitoarele bine echipate, sălile de clasă multimedia cu table interactive, biblioteca și sălile de calculatoare, cantina, amfiteatrele, centrul de arte, spațiile comune de recreere și socializare, piscinele și bazinele de înot (interior și exterior), sălile de sport și terenurile exteroare, spațiile verzi și parcurile vaste (în incintă) și, deisgur, accesul permanent WiFi.
Despre program, cursuri și cazare
Programul de educație antreprenorială - Young Business Leaders oferă oportunitatea participanților de a îmbina studiul limbii engleze (este necesar un nivel minim conversațional - B1), practicarea acesteia într-un mediu multinațional și parcurgerea primilor pași în antreprenoriat prin cursurile tematice, seminariile și serile de dezbateri/prezentări și studiile de caz de pe teren (vezi mai jos programul detaliat).
Pe parcursul celor trei săptămâni, participanții vor planifica, dezvolta și prezenta complet o idee proprie de afacere, urmând coordonarea și atenta supraveghere a instructorilor specializați. De asemenea, se va pune accentul pe lecțiile de Business English, participanții având oportunitatea de a acumula și dezvolta un vocabular stabil de limba engleză în afaceri. Concomitent vor învăța cum să: susțină interviuri, de ambele laturi ale mesei de la resurse umane; lanseze o afacere sau un produs nou pe piață; comunice eficient în cadrul unei companii (fie cu angajatul, fie cu angajatorul); înțeleagă piața de consum și consumatorul din prezent; gestioneze bugete, evenimente, campanii; înțeleagă cum funcționează o afacere în general etc.
Se oferă cazare în campus cu pensiune completă, în camere duble sau single, echipate complet. Meniul celor 3 mese zilnice va fi variat, corespunzător cerințelor alimentare specifice vârstei, cuprinzând de la mâncăruri tradiționale britanice (barbecue, roast, fish&chips etc.), la specialități internaționale. La cerere, meniul poate fi organizat după criterii specifice (vegetarian, halal, kosher, fără anumiți alergeni etc.) - e necesară specificarea în avans a acestuia.
Campusul este dotat cu o spălătorie, la care au acces toți participanții (inclus în tarif), iar lenjeria de pat este schimbată săptămânal.
Programul de educație antreprenorială:
Săptămâna I
Planul de afaceri:
• Dezvoltarea unei idei de business
• Planificare pe etape
• Cercetarea de piață
• Calculul bugetului
• Strategia de marketing și prima campanie de promovare
Săptămâna II
Implementarea și evaluarea:
• Lansarea afacerii
• Impactul pe piață
• Evaluarea strategiei de marketing
• Evaluarea și monitorizarea progresului
• Reinvestirea profitului
Săptămâna III
Prezentarea ideii:
• Prezentarea proiectelor individuale și a celor de echipă
• Planul de dezvoltare ulterioară
• Lucruri de îmbunătățit
Excursii și studii de caz pe teren:
Mercedes-Benz World, Museum of Brands, Packaging and Advertising (Londra), Bank of England Museum, Museum of Design + sediile unor companii locale (Berkshire și împrejurimi).